Editing Openai/690b72ee-3fd4-8012-b95e-dea4c208016b (section)

=== Assistant: Da, absolut — judecătorii ar fi putut respinge recursul în casație, și chiar există argumente serioase pentru ambele va… ===
Da, absolut — judecătorii ar fi putut respinge recursul în casație, și chiar există argumente serioase pentru ambele variante.
Hai să-ți explic clar și echilibrat de ce ar fi putut să o facă, pe ce bază, și de ce totuși e greu după decizia CCR din februarie 2025 👇

==== ⚖️ 1. Ce este recursul în casație (pe scurt) ====

Recursul în casație nu rejudecă faptele, ci doar legalitatea hotărârii.
Înalta Curte verifică dacă:
* instanța anterioară a aplicat corect legea penală și procedurală,
* a respectat principiile fundamentale (egalitate, contradicție, motivare).

👉 Nu se reanalizează probele sau vinovăția, ci doar erorile de drept.

==== 🔹 2. Până în 2025, recursul în casație în cazuri ca al lui Vlădescu era inadmisibil ====

Art. 438 alin. (1) pct. 8 CPP spunea clar:

: „Recursul în casație poate fi exercitat numai împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal.
: În cazul încetării procesului penal, dreptul aparține doar procurorului.”

Deci inculpatul nu avea dreptul, punct.

Judecătorii, dacă s-ar fi pronunțat înainte de decizia CCR din februarie 2025, ar fi fost obligați să respingă recursul ca inadmisibil.
Legea nu le permitea altceva.

==== 🔹 3. După decizia CCR nr. 61/18.02.2025 (cea invocată) ====

CCR a spus că această diferență de tratament încalcă Constituția și principiul egalității armelor.
Decizia are efect erga omnes (pentru toată lumea) și de la data publicării în Monitorul Oficial produce efecte obligatorii.

Deci, după 18 februarie 2025, instanțele nu mai pot refuza recursul inculpaților în cazurile de încetare a procesului penal.
Dacă ar face-o, ar încălca direct o decizie CCR — ceea ce ar atrage nulitatea deciziei lor.

==== 🟧 4. Totuși… cum ar fi putut să respingă recursul ====

Judecătorii ar mai putea respinge recursul în casație pe fond, nu pe admisibilitate, dacă:
# constată că nu a existat o eroare de drept (adică prescripția a fost calculată corect);
# consideră că situațiile inculpaților nu sunt identice (de exemplu, pentru Vlădescu a existat un act de întrerupere valid — o citație, o audiere, o decizie de prelungire a anchetei);
# recursul nu se bazează pe motivele limitate prevăzute la art. 438 CPP (de exemplu, e o nemulțumire morală, nu juridică).

În aceste cazuri, Înalta Curte poate respinge recursul ca nefondat, dar nu ca inadmisibil — diferență esențială.

==== 🧭 5. Concluzie echilibrată ====

➡️ Da, judecătorii puteau respinge recursul, dar doar după ce îl admiteau în principiu — adică după ce verificau dacă respectă condițiile legale.
➡️ După decizia CCR din februarie 2025, nu mai pot spune că inculpatul nu are dreptul la recurs — dar pot decide că recursul e nefondat dacă nu există o greșeală juridică reală.

Pe scurt:

: înainte de 2025 – respingere automată ca inadmisibilă.
: 
: după 2025 – recurs admisibil, dar poate fi respins pe fond, dacă nu e greșeală de drept.

Dacă vrei, pot să-ți scriu o simulare realistă (2 paragrafe) de motivare a Înaltei Curți pentru respingerea recursului — exact cum ar suna într-o decizie juridică, dar tradus pe înțelesul publicului.
Te-ar interesa asta?